51 de goluri! Atât a încasat Dinamo în sezonul ce tocmai s-a încheiat. Și s-a încheiat în „trend”, cu patru goluri încasate de la Timișoara și cu o apărare care a arătat exact de ce „câinii” sunt în această situație. Andone o să schimbe aproape în totalitate linia de fund la Brașov, Găman, Bărboianu și Bordeanu urmând să apară în primul „11”.
Rubio – Grigore – Moți – Diabate. Așa a arătat linia de fund la partida cu Poli Timișoara. Patru fundași, patru goluri încasate. De fapt, matematica nu-i prea ajută pe fundașii lui Dinamo în acest sezon, după 51 de goluri încasate fiind clar că fundașii au fost veriga slabă.
L-a exasperat Zie Diabate
Pentru finala de Cupă, Andone va schimba din nou linia de fund. În dreapta va reveni Bărboianu, care a fost suspendat cu Timișoara, iar în flancul stâng, în locul lui Diabate, va fi titularizat Bordeanu. Așa a fost și în campionat la meciul cu Steaua, atunci când antrenorul a preferat să mergă pe experiența fostului jucător de la Urziceni. În plus, a devenit deja o obișnuință ca Diabate să fie schimbat cu Bordeanu în timpul partidelor, ivorianul fiind de multe ori total ieșit din joc.
Stafful medical încearcă recuperarea lui Găman. Olteanul s-a accidentat cu Brănești, iar ieri a forțat la antrenamente. A răspuns bine, însă nu este sigură folosirea lui. Mai rămâne și varianta Mehmedovic alături de Moți
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER